Conferință în cadrul programului Studium generale, al Institutului STAR UBB (4 decembrie 2020, ora 16.00)

Conferința Arhive și manuscrise contemporane ale literaturii române. Între „hârtii destinate colectei ecologice” și monumente de istorie culturală va fi susținută vineri, 4 decembrie 2020, ora 16.00, de către doamna prof. univ. dr. Ioana BICAN (Facultatea de Litere, Departamentul de Literatură română și teoria literaturii).

Evenimentul va fi transmis pe canalul YouTube al UBB (unde se vor putea pune întrebări, în timp real) și se va regăsi, înregistrată, ulterior, atât pe YouTube, cât și pe alte platforme ale UBB.

Din preajma anului 2005, aproximativ, interesul meu științific a fost stârnit de problema – tot mai acută, între timp – a patrimonializării (un cuvânt barbar, poate, dar care înseamnă totodată salvare, evaluare, arhivare, editare, publicare, studiere) manuscriselor și arhivelor private, din secolul 20, care trec în domeniul public și care trebuie să alcătuiască, este convingerea mea, o componentă importantă a culturii noastre materiale. Voi prezenta unele episoade și realizări semnificative din munca de cercetare în acest domeniu, a mea și a tinerilor mei colaboratori, formați ca masteranzi/doctoranzi ai mei, în cea mai mare parte (realizarea unor ediții filologice, studierea unor asemenea arhive, inventarierea și expertizarea – informală, pentru că nu avem categoria expertului pe manuscrise literare contemporane în nomenclatoarele Ministerului Culturii… – a unor asemenea fonduri de arhivă). Consider că o asemenea conferință poate fi și o ocazie pentru public de a conștientiza importanța unor fonduri private, aparent „umile” (o colecție de scrisori, un caiet de însemnări etc.), care trebuie salvate de la distrugere și trecute în domeniul public, sub egida unor instituții de specialitate. (Conferința va fi transmisă în streaming, pe o platformă dedicată.)

Credit foto: transilvaniareporter.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *