Corina Croitoru

Lect. univ. dr.  Corina Croitoru
Departamentul de literatură română și teoria literaturii
Facultatea de Litere – Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca

Date de contact:
E-mail: corina.boldeanu [@] yahoo.com
corina.croitoru [@] ubbcluj.ro

Brainmap  / Google scholar

Corina Croitoru este lector universitar la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în cadrul Departamentului de literatură română și teoria literaturii. Absolventă a aceleiași instituții de învățământ, la nivel licență, masterat și doctorat, a obținut titlul de doctor în filologie în 2014, cu o teză dedicată ironiei în poezia românească scrisă în perioada comunistă. Cercetarea a fost publicată în volumul Politica ironiei în poezia românească sub comunism (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2014), distins cu Premiul „Marian Papahagi” pentru cartea anului debut de către Uniunea Scriitorilor – filiala Cluj, precum și cu Diploma „Sextil Pușcariu” pentru cartea anului debut de către Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”, Academia Română – filiala Cluj-Napoca. Beneficiind de o serie de mobilități academice internaționale (2009 – Universitatea din Geneva, Elveția; 2011-2012 – Universitatea Stendhal-Grenoble 3, Franța; 2015 – Universitatea „Rovira i Virgili” Tarragona, Spania; 2016 – Universitatea Sorbonne Nouvelle – Paris 3, Franța) și de burse de cercetare aprofundată (2014-2015 – Bursă postdoctorală de excelență a Universității „Babeș-Bolyai”; 2016 – Bursă postdoctorală a Guvernului Franței), autoarea a publicat numeroase studii de specialitate pe teme de poetică istorică în diferite reviste de prestigiu, din fluxul științific național și internațional. În prezent, pregătește un volum consacrat poeziei românești a celor două războaie mondiale.