Ioana Bican

Prof. univ. dr.  Ioana Bican
Conducător de doctorat
Departamentul de literatură română și teoria literaturii
Facultatea de Litere – Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca

Date de contact:
E-mail: ioanaboth [@] gmail.com
ioana.bican [@] ubbcluj.ro

Brainmap  / Google scholar

Ioana BOT (pseudonimul Ioanei BICAN) este profesor univ. dr. la Facultatea de Litere a UBB, unde predă cursuri de Literatură română și Mediere culturală. A predat literatura română, ca profesor invitat, la universitățile din Florența, Roma (Sapienza) și Zurich. Este membră în Uniunea Scriitorilor din România, Asociația de Literatură Generală și Comparată din România (ALGCR), Societatea de Științe Filologice din România, Asociația Italiană a Româniștilor (membră de onoare). Face parte din colegiul redacțional al revistei de studii românești „Romania Orientale”, publicație a Universității Sapienza din Roma. Fellow al New Europe College, visiting researcher la Universitatea Sapienza din Roma și Università Cattolica din Milano. A publicat volume de studii și de eseuri pe teme de istoria ideilor literare, eminescologie, poetică istorică: Eminescu şi lirica românească de azi (critică literară, 1990, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor), Trădarea cuvintelor (eseuri, 1997), D. Caracostea, teoretician și critic literar (istoria ideilor literare, 1999; ed. a II-a, revăzută și adăugită, 2001), Histoires littéraires (istorie literară, 2003, Premiul Henri Jacquier al Centrului Cultural Francez din Cluj-Napoca), Jurnal elvețian (memorialistică, 2004), Semne de carte (eseuri, 2004), Sensuri ale perfecțiunii (eseu de poetică istorică, 2006, premiul ALGCR pentru cea mai bună carte de teorie literară, Premiul „Marian Papahagi”), Eminescu explicat fratelui meu (poetică, 2012), Autoportret cu principii (publicistică, 2016). A coordonat prima cercetare consacrată mitizării poetului național român („Mihai Eminescu, poet național român”. Istoria și anatomia unui mit cultural, coord. Ioana Bot, Dacia, Cluj-Napoca, 2001), subiect despre care a publicat, ulterior, numeroase studii în reviste de specialitate, românești și străine. A făcut parte din echipa care, sub coordonarea lui Ion Pop, a realizat Dicționarul analitic de opere literare românești (ed. definitivă, 2 vol., Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007). A colaborat la proiecte de lexicografie literară internaționale, consacrate culturii și istoriei secolului al XIX-lea, între care: Cronologia literaturii române, 1784 – 1914, de Angela Tarantino și Ioana Bot (publicată de Florence University Press, https://www.clrm.unifi.it/), ERNiE – Enciclopedia Naționalismului Romantic European (publicată de Universitatea din Amsterdam, https://ernie.uva.nl/viewer.p/21), Dictionnaire du Romantisme (coord. Alain Vaillant, Paris, CNRS Editions, 2011). A îngrijit și editat postum studiile Ioanei Em. Petrescu (serie de autor, 7 volume, apărute la Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2005-2018). A îngrijit, de asemenea, ediții din operele Lenei Constante și ale lui Mihai Eminescu. Traducătoare din franceză, italiană, engleză, finlandeză și română; a tradus în română volume semnate de Charles Mauron, Laurent Jenny, Roger Francillon, Carmelo Colangelo, Martin Page, Wolf Lepenies, Marianne Mesnil etc.; a tradus în limba franceză publicistică semnată de Mircea Vasilescu. A semnat publicistică pe teme culturale în revistele Echinox, România literară, Tribuna, Steaua, Secolul 20, Euphorion, Dilema veche, Dilemateca (unde a fost titulara rubricii „Cărți de plastic”).